O petrecere aniversară reușită – Copilul trebuie să se simtă în largul lui

O petrecere aniversară reușită – Copilul trebuie să se simtă în largul lui
by Elena Dorcu-Bondari, părinte, autor și ilustrator de cărți pentru copii, actor, animator copii
 
După aproape 10 ani de experiență ca animator la petrecerile aniversare ale copiilor, dar și după aproape 7 ani de când sunt părinte, am reușit să îmi formez câteva concluzii cu privire la ceea ce mulți numesc a fi o petrecere aniversară reușită.
Reușita se vrea a fi a copilului, bineînțeles, doar că, de cele mai multe ori devine a parinților, a adulților în general. S-a format o modă: petrecerea copilului meu să fie mai tare decât ultima la care am participat. Se înțelege, multe astfel de evenimente care ar trebui să fie dedicate copiilor devin defapt un motiv de distracție al adulților.
Iată doar 3 exemple cu ceea se se întâmplă la o astfel de petrecere VS ceea ce își dorește copilul:
1. Părintele își îmbracă copilul la patru ace, iar acesta arată uneori ca o păpușă împopoțonată care NU are voie să se murdărească. VS Copilul își dorește o ținută casual, lejeră, astfel încât să se poată juca în voie (și da, să se și murdărească).
2. Copilul trebuie să își primească toți invitații cu zâmbetul pe buze și să povestească fiecărui adult/rudă în parte: cum este la gradinită, pe unde s-a mai plimbat, ce prieteni are și cum îi cheamă... în mare, cam ce a mai făcut în ultimul an. VS Copilul salută politicos și își strânge repede gașca de amici pentru joacă.
3. Copilul este nevoit sa facă 756439876 de fotografii, atât cu invitații cât și singur, în toate ipostazele posibile, sugerate de fotograf. VS Copilul este lăsat să se joace în voie iar fotograful surprinde singur momentele importante.
Ce poți face, ca părinte, pentru ca cel mic să se simtă în largul său
Consultă-ți copilul atunci când își alege ținuta cu care se va îmbrăca la petrecere. Oferă-i două variante casual, în care el să se simtă confortabil.
Faceți împreună lista cu invitații și oferă-i oportunitatea de a-și invita prietenii cu care rezonează. Este posibil sa nu îi facă plăcere să fie nevoit să interacționeze cu X și Y chiar la petrecerea sa, doar pentru că părinții se înțeleg de minune.
Dacă decizi să apelezi la serviciile unui fotograf profesionist, explică-i copilului că, la un moment dat, vouă, părinților, v-ar plăcea să vă bucurați de o mică sesiune foto și că ați aprecia ca el să întrerupă pentru puțin timp joaca. Îi poți oferi două variante din care acesta să aleagă (ex. Înainte sau după tort, înainte sau dupa masă etc).
Consultă-ți copilul și în legătură cu activitățile extra pe care tu dorești să i le oferi pe parcursul aniversării (animator, face-painting, baloane, pinata, punch-box etc).
Categorii

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!